În săptămâna 19-26 iunie 2024 s-a derulat procedura de recepție la terminarea lucrărilor pentru Contractul CF 2 – LOT 1 “Furnizare sisteme fotovoltaice de producere a energiei electrice, inclusiv proiectarea, asistența tehnică și montarea acestora, pentru șase stații de epurare a apei”.

Valoarea contractului este de 9.949.800 lei (fără TVA), din care 94% reprezintă contribuție fonduri nerambursabile (Fond de Coeziune, Buget de Stat și Buget Local) și 6% contribuție Operator Regional.

Contractul a constat în achiziția de sisteme fotovoltaice de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru consum propriu, inclusiv proiectarea, asistența tehnică și montarea acestora, pentru șase stații de epurare a apei: Râmnicu Vâlcea, Drăgășani, Călimănești, Băbeni, Bălcești și Băile Olănești.

Obiectivele investițiilor realizate în cadrul contractului contribuie la creșterea eficienței energetice prin instalarea de noi sisteme fotovoltaice la șase stații de epurare a apei, acestea având un impact pozitiv asupra mediului prin producția de energie regenerabilă, contribuind totodată la scăderea emisiilor de dioxid de carbon în atmosferă.

Implementarea contractului este în concordanță cu Obiectivul specific POIM 11.1. Eficiență energetică și utilizarea energiei din surse regenerabile pentru consumul propriu la nivelul întreprinderilor, ”Utilizarea energiei regenerabile la nivelul operatorilor regionali de apă”, fiind realizată de APAVIL SA, în calitate de operator regional în domeniul sistemelor de alimentare cu apă și canalizare din județul Vâlcea, finanțarea fiind asigurată din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 în cadrul Proiectului “Investiții în creșterea eficienței energetice prin instalarea de sisteme fotovoltaice la șase stații de epurare a apei, precum și reabilitarea grupului energetic al microhidrocentralei proprii, în vederea producerii de energie verde pentru consumul propriu”, cod SMIS 2014+ 158566, în concordanță cu Obiectivul specific POIM 11.1. Eficiență energetică și utilizarea energiei din surse regenerabile pentru consumul propriu la nivelul întreprinderilor, ”Utilizarea energiei regenerabile la nivelul operatorilor regionali de apă”.

Proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructura Mare – POIM 2014-2020.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați site-ul: www.mfe.gov.ro.

Serviciul Unitatea Implementare Proiecte

Tel/Fax:0250739939; e-mail:aurelian.petrica@apavil.ro

APAVIL S.A. a finalizat procedura de recepție la terminarea lucrărilor pentru Contractul CF 2 – LOT 1 “Furnizare sisteme fotovoltaice de producere a energiei electrice, inclusiv proiectarea, asistența tehnică și montarea acestora, pentru șase stații de epurare a apei”