A fost semnat Contractul de finanțare pentru Proiectul Investiții în creșterea eficienței energetice prin instalarea de sisteme fotovoltaice la șase stații de epurare a apei, precum și reabilitarea grupului energetic al microhidrocentralei proprii, în vederea producerii de energie verde pentru consumul propriu

APAVIL S.A. – operator regional pentru serviciile de alimentare cu apă şi canalizare, în calitate de Beneficiar al Proiectului împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare au semnat în data de 11.07.2023, Contractul de Finanţare nr.2267, având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile de către AM POIM, pentru implementarea Proiectului “Investiții în creșterea eficienței energetice prin instalarea de sisteme fotovoltaice la șase stații de epurare a apei, precum și reabilitarea grupului energetic al microhidrocentralei proprii, în vederea producerii de energie verde pentru consumul propriu“, cod MySMIS 158566.

Obiectivul general al proiectului este creșterea eficienței energetice prin instalarea de noi sisteme fotovoltaice la șase stații de epurare a apei, precum și reabilitarea grupului energetic al microhidrocentralei proprii, în vederea producerii de energie verde pentru consumul propriu, la operatorul de apă APAVIL S.A., Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea până la data de 31.12.2023.

Prin investițiile propuse operatorul regional obține un avantaj economic menținându-se obiectivul final al proiectului, respectiv acoperirea consumului propriu, imobilele pe care se vor construi investițiile proiectului fiind puse la dispoziția proiectului.

Sursele regenerabile de energie sunt esențiale pentru tranziția energetică, ele reprezentând cea mai ieftină și mai curată formă de energie disponibilă si pot fi utilizate pentru a genera energie în UE, contribuind la reducerea dependenței de importurile de energie.

Principalele activități ale proiectului, care vor duce la reducerea costurilor cu energia pe termen lung și la protecția mediului prin reducerea emisiilor de CO2, sunt: realizarea investiției de bază și activități suport (managementul proiectului, realizare documentații tehnice și asistență tehnică, informare și publicitate).

Activitatea de bază este reprezentată de investiții în echipamente de producție energie regenerabilă și va avea ca beneficiu principal menținerea tarifelor existente, iar intervenția constă în următoarele:

-pentru Stația Râmnicu Vâlcea – Râureni se vor monta 512 panouri fotovoltaice, fiecare având o putere de 410W;

-pentru Stația Băbeni se dorește montarea a 196 panouri fotovoltaice;

-pentru Stația Bălcești se dorește montarea a 196 panouri fotovoltaice;

-pentru Stația Călimănești se vor monta 512 panouri fotovoltaice;

-pentru Stația Drăgășani se propune montarea a 804 panouri fotovoltaice și

-pentru Stația Olănești se dorește montarea a 317 panouri fotovoltaice.

Cea de-a 7-a investiție constă în reabilitarea microhidrocentralei proprii veche de 20 de ani aflată pe conducta de aducțiune Brădișor, amplasată în incinta Stației de tratare Valea lui Stan din orașul Brezoi. În urma retehnologizării microhidrocentralei (reabilitarea grupului energetic Valea lui Stan prin înlocuirea unor elemente fundamentale pentru funcționare), producția de energie va crește cu 45%.

Implementarea proiectului este în concordanță cu Obiectivul specific POIM 11.1. Eficiență energetică și utilizarea energiei din surse regenerabile pentru consumul propriu la nivelul întreprinderilor, ”Utilizarea energiei regenerabile la nivelul operatorilor regionali de apă”, asigurând reducerea consumului de energie din surse neregenerabile, promovând o economie mai eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, mai ecologică și mai competitivă, conducând la dezvoltarea durabilă, care se bazează, printre altele, pe îmbunătățirea calității mediului. Asigurarea producției de energie din surse regenerabile și reducerea emisiilor de CO2 sprijină implementarea politicilor naționale privind protecția mediului, scăderea anuală a gazelor cu efect de seră, respectiv creșterea eficienței energetice pentru operatorul regional.

Datorită investiției și beneficiile directe de economisire a energiei electrice prin generare în locația proprie, beneficiarul ( APAVIL S.A.) va folosi avantajul economic astfel obținut în scopul de a menține tarifele serviciilor furnizate către beneficiarii finali, consumatorii.

Toate lucrările propuse spre finanțare sunt lucrări de montaj, fără a necesita lucrări sau intervenții pe clădiri existente, deci în conformitate cu legislația națională în vigoare nu sunt necesare autorizații de construire.

Valoarea totală a proiectului este de 20.917.667,19 lei (fără TVA), din care contribuția publică este de 19.662.607,16 lei (94%) și contribuția operatorului regional este de 1.255.060,03 lei (6%).

Proiect cofinanţat din Fondul de Coeziune, prin Programul Operaţional Infrastructura Mare

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați
www.fonduri-ue.ro

A fost semnat Contractul de finanțare pentru Proiectul “Investiții în creșterea eficienței energetice prin instalarea de sisteme fotovoltaice la șase stații de epurare a apei, precum și reabilitarea grupului energetic al microhidrocentralei proprii, în vederea producerii de energie verde pentru consumul propriu“