Sâmbătă, 12 septembrie a.c., la Instituția Prefectului Județul Vâlcea, a fost semnat Acordul prealabil de măsuri în vederea încheierii contractului de finanțare între Ministerul Fondurilor Europene și operatorul de apă din județul Vâlcea, Societatea Apavil SA. Acordul poartă semnătura Ministrului Ioan Marcel Boloș, a directorului general al societății Apavil SA, ing. Ion Florescu, și a președintelui Asociației de Dezvoltare Intercomunitară, Robert Schell.

Apavil SA,  în calitate de operator regional pentru serviciile de alimentare cu apă şi de canalizare din județul Vâlcea, are în derulare acțiunile specifice de accesare a fondurilor necesare pentru finanțarea „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Vâlcea”. Valoarea proiectului se ridică la aproximativ 220 milioane euro, însă suma exactă va fi stabilită după finalizarea acțiunilor de verificare tehnico – economică și financiară de către AM POIM și JASPERS (Joint Assistance to Support Projects in European Regions este un parteneriat de asistență tehnică între Comisia Europeană, BEI și BERD ce acordă asistență tehnică țărilor beneficiare de fonduri europene pentru pregătirea proiectelor majore, finanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională și Fondul de Coeziune). Pe lângă măsurile care sunt necesare pentru semnarea contractului de finanțare, în Acordul prealabil au fost precizate și termenele referitoare la finalizarea procesului de pregătire a proiectului, de verificare administrativă și a eligibilității Cererii de finanțare, de evaluare tehnico-economică a Cererii de finanțare, precum și de aprobare a proiectului.

„Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Vâlcea” este cel de-al patrulea proiect cu finanțare europeană, valoarea totală a sumelor accesate până în prezent de către Societatea Apavil S.A. fiind de aproximativ 110 milioane euro. Fondurile au fost alocate în cadrul programelor de finanțare ISPA – Instrument pentru Politici Structurale de Pre-Aderare, POS Mediu – Programul Operațional Sectorial de Mediu 2007-2013 și POIM – Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020. Cofinanțarea tuturor proiectelor a fost asigurată de Primăria Municipiului Rm. Vâlcea.

COMPARTIMENTUL COMUNICARE, MASS-MEDIA AL SOCIETĂȚII APAVIL SA

Comunicat de presă – Apavil, la al patrulea proiect cu finanțare europeană